Kathara vs Maddog la 12 octombrie 2013

Meciuri memorabile de Scrabble în reluare

 

Kathara vs Maddog 502 - 559

Arena: Internet Scrabble Club, ISC
Data: 12 octombrie 2013

Kathara (desen de la Isc.ro) - NAGAICEI, BUC, VIG, IMAS, CUSETE, BAROCEI

nagáĭcă f., pl. e (rus. nogaĭka, pron. nagaĭka, adică Nogaĭcă, fem. d. Nogaĭ, Tătar din Crimeĭa). Un fel de bicĭ căzăcesc cu hățu scurt, cu maĭ multe ițe și cu plumbĭ la capetele ițelor. V. cnut, pil 2 și tătarcă. Sursa: Scriban.
BUC1 subst. (Reg., în loc. adv.) Într-un buc = imediat, într-o clipă, foarte repede. – Et. nec. Sursa: DEX '98.
BUC2, (2) buci, s. m. (Reg.) 1. Pleavă rămasă după vânturarea semințelor de cânepă sau de in, după măcinarea boabelor de porumb etc. 2. (La pl.) Scame rămase de la melițarea și pieptănarea inului și a cânepii. – Cf. alb. byk. Sursa: DEX '98.
BUC2, buci, s. m. (Reg.) Fag bătrân. – Slav (v. sl. buku). Sursa: DLRM.
VIG, viguri, s. n. (Pop.) Val, sul, trâmbă (de pânză, de stofă etc.) – Din magh. vég. Sursa: DEX '98.
IMÁȘ, imașuri, s. n. Teren necultivat pe care crește iarbă, folosit pentru pășunat; izlaz, pășune, suhat. – Din magh. nyomás. Sursa: DEX '98.

CUȘÉTĂ s. f. 1. banchetă care poate fi amenajată ca pat în cabinele de dormit de pe navă sau ale vagoanelor de tren; (p. ext.) cabină în asemenea vagoane. 2. spațiu amenajat pentru întreținerea vițeilor sau a vacilor în sistemele moderne de exploatare. (< fr. couchette). Sursa: MDN.

Palatul Brukenthal din Sibiu
în stilul baroc transilvănean
Foto de la Ro.wikipedia.org

baroc (‹ fr. baroque „bizar, ciudat”; portugheză barucco = o perlă cu formă neregulată, asimetrică), perioadă în istoria artelor care este cuprinsă între sfârșitul Renașterii* și mijl. sec. 18. Termenul b. – îndeajuns de controversat – desemnează noul stil apărut în arta apusului și centrul Europei, care, îndepărtându-se de tradiția și echilibrul specific Renașterii, cultivă libertatea și grandoarea formelor, bogăția ornamentației, libertatea și fantezia exprimării. Acest stil, care a părut ciudat în raport cu regulile artistice stabilite anterior și de aceea a fost denumit poate, cu acest termen peiorativ, a însemnat însă pentru întreaga artă universală o nouă etapă de creare a unor opere originale, în care imaginația creatorilor își dezvăluie pe de-a-ntregul măsura bogăției, grandorii. În muzică, b. a însemnat, de asemenea, apariția unor forme* și genuri (I, 1, 2) noi, o mai mare libertate și inventivitate. B. reușește prima sinteză în cultura muzicală vocal-instr., turnând în forme noi, superioare, atât experiența muzicii vocale (monodia* liturgică a cântecului gregorian*, cântecul pop. și coralul* protestant) cât și experiența muzicii instr. pop. și culte. Valorificarea cuceririlor polifoniei* vocale și a înflorii muzicii instr. dă b. aureola unei luminoase perioade din istoria artei sunetelor. Dacă vom considera periodizarea b. după M. Bukofzer, putem delimita trei momente în cadrul dat: a) faza de început, caracterizată prin înlocuirea încetul cu încetul a muzicii corale polif. cu omofonia cântecului solistic. Importanța acordată acestei voci (2) superioare melodice, care iese în relief (făcând totodată foarte inteligibil și expresiv textul literar pe care se baza), duce la apariția unor genuri și forme noi cum sunt opera*, oratoriul*, cantata* etc. În același timp se produce și o înflorire a muzicii instr., determinând apriția unor forme noi și genuri ale acesteia: concertul*, canzona* da sonar, sonata*, suita* etc. În lucrările compozitorilor vremii (Monteverdi, Cesti, Cavali, Giovanni Gabrieli ș.a.) muzica dobândește noi coordonate tehnice destinate a sluji expresivității: discantul (II) devine solist, basul acompaniator nu se mai scrie decât cifrat*, armonia (III) capătă din ce în ce mai multă importanță, apar o ritmică (v. ritm) și o metrică (v. metru) variată, susținută de un tempo (2) corespunzător, se caută gradații și efecte orch., elemente de culoare și contrast; b) faza de mijloc a b. ce corespunde înfloririi muzicii de operă, baletului* de curte, operei-balet. Aici se înscriu cu creații reprezentative francezii Charpentier, Cambert, François Couperin, Lully, englezul Purcell. O înflorire deosebită cunoaște și muzica instr. reprezentată în Germania de Pachelbel, Schüty, Kuhnau iar în Italia de Vivaldi, Vitali, Alesandro și Domenico Scarlatti, Corelli. Acum încep să se contureze formele muzicale ciclice* (sonata da camera, sonata da chiesa, suita, concertul instr., concerto grosso*), care au la bază construcția monotematică*, unitatea intonațională, la care se mai adaugă o bogată ornamentație a liniei melodice; c) ultima fază a b., ce se desfășoară între anii 1710-1750, desemnând marea sinteză creatoare realizată de Haendel și J.S. Bach. Acum se cristalizează și se teoretizează gândirea muzicală bazată pe tonalitate (1), sistemul tonal cu modurile* major* și minor*. Se cristalizează teoria* muzicală atât a polif. cât și a armoniei în cadrul sistemului tonal, în lucrările teoretice semnate de Rameau (Tratatul de armonie) și J.J. Fux (Gradus ad Parnassum), dar mai ales practice, în cele două volume ale Clavecinului bine temperat de J.S. Bach. Aici se relevă noul tip de polif. bazat pe funcționalitatea* armonică. Tot acum se dezvoltă orchestra*, ca un ansamblu de instr. care capătă independență și importanță, scriindu-se lucrări în genuri și forme specific orchestrale. În această epocă a b. muzica face un pas hotărâtor spre evoluția sa viitoare, prin care va depăși cadrul bisericesc și al saloanelor, laicizându-se, devenind treptat un bun al marelui public. ♦ În muzica românească, b. se afirmă sub puternica acțiune de introducere a limbii române în muzica bis. prin râvna psaltului Filotei Sîn Agăi Jipei, autorul Psaltichiei rumânești. Cântările „pre glasul românesc că iaște mai lesne și mai frumos”, vădesc, în tropare*, condace*, un stil melodic cu contururi riguroase, imprimând o atitudine nobilă, senină, în care ornamentele și arabescurile purtând turnùri specifice contribuie la accentuarea rezonanțelor baroce. Puternice rezonanțe baroce emană și melodiile orientale instr., monodice, notate de către Dimitrie Cantemir, renumit cunoscător al practicii și științei muzicale turcești. Cântecul și jocul românesc devin sursă de inspirație și obiect al interesului compozitorilor și interpreților. Introducerea unor melodii românești în codice și valorificarea lor sub formă de citat în partituri probează nu numai valoarea lor artistică dar și debutul interferenței dintre arta orală a poporului și creația profesionistă, ceea ce conferă acesteia din urmă trăsături naționale distincte. Reprezentanții acestor tendințe au fost Ion Căianu, care a notat melodii românești în Codicele care-i poartă numele (1652-1671) și Daniel Speer care le valorifică în baletul Musicalisch Türckischer Eulen-Spiegel (1688). Compozitorii transilvăneni de formație barocă dau la iveală lucrări valoroase prezentând o bogată paletă stilistică. Evident, numărul lor restrâns, adică al personalităților proeminente, nu favorizează o mare lărgire a evantaiului stilistic. Cu toate acestea, Daniel Croner apare drept un marcant reprezentant al contrapunctului acționând, anterior lui J.S. Bach, pentru cristalizarea formelor sale în muzica instr. Ion Căianu se situează pe coordonatele monodiei acompaniate; unele excepții ce se pot întâlni în piesele sale nu infirmă regula generală. Între acești doi poli se află Gabriel Reilich, care oscilează stilistic, alăturând în opusurile sale procedee polifonice și omofone. Formele și genurile cultivate de către compozitorii transilvăneni ai epocii baroce sunt: vocale – ca motetul*, aria* (cantata*) și pasiunea*; instr. – ca fantezia*, toccata*, preludiul (2), fuga* și dansul (bogat reprezentate în Codicele lui Căianu); teatrale – baletul, ilustrat de către Daniel Speer. Musica nova, slujită de compozitorii G. Reilich și D. Croner, inaugurează un stil inedit în peisajul componistic autohton impunând maniera concertantă, momentul in care virtuozitatea vocală și îndeosebi instr. implică o tehnică superioară. Dintre creațiile acestori compozitori reținem în mod deosebit: Noi concerte instrumentale; Vesperae brevissimae și Pădure spirituală și muzicală de flori și trandafiri (vol. I și II) de Gabriel Reilich și Tabulatura Fugarum, praeludiorum, Canzonarum, toccatarum et phantasiorum și Tabulatura fugarum et praeludiorum de Daniel Croner. Sursa: DTM.
BARÓC, -Ă, (rar) baroci, -e, adj. (În expr.) Stil baroc = stil artistic dezvoltat în sec. XVII-XVIII, caracterizat prin excesul de ornamentare complicată, de înflorituri, precum și (în arhitectură) prin neregularitatea liniilor și prin monumentalitate. – Fr. baroque. Sursa: DLRM.

Maddog (foto de la Isc.ro) - BORATI, VIL, FUDULEAM, ONANISTII, CARTAND

BORÁT, borați, s. m. Sare a acidului boric. – Din fr. borate. Sursa: DEX '98.
BORẤT, -Ă, borâți, -te, adj. (Fam.) Dezgustător, scârbos, hidos. – V. borî. Sursa: DEX '98.
BORÎ, borăsc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A vomita. – Et. nec. Sursa: DEX '98.
VIL, -Ă, vili, -e, adj. (Franțuzism înv.) De proastă calitate, demn de disprețuit, ordinar; josnic; abject. – Din fr. vil. Sursa: DEX '98.
FUDULÍ, fudulesc, vb. IV. Refl. A se făli, a se mândri; a se furlandisi, a se împăuna. ♦ A deveni fudul, îngâmfat. – Din fudul. Sursa: DEX '98.
ONANÍST adj., s. (înv.) malahian, (arg.) malahist. Sursa: Sinonime.
CARTÁ, cartez, vb. I. Tranz. 1. A repartiza, a grupa scrisorile (la poștă) după adresele destinatarilor. 2. A transpune pe o hartă topografică anumite detalii ale terenului unei regiuni; a efectua o cartare (2). – Din cărți. Sursa: DEX '98.

Definiții de la Dexonline.ro.

Împărţiţi acest articol prietenilor şi cunostinţelor